Яндекс.Метрика

vineri, 28 octombrie 2016

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE FERICITEI AGAFIA (1819-1873) DE LA CUŞELĂUCA





Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni;
nu va da în veac clătinare dreptului”
Ortodoxia este mărturisirea iubirii lui Dumnezeu, care a devenit Om pentru ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască. Toţi oamenii sunt chemaţi să devină sfinţi, dar devin sfinţi numai cei care răspund chemării Mântuitorului Hristos şi cultivă comuniunea lor de iubire cu Dumnezeu, Cel Unul Sfânt, şi cu semenii lor.
Vedem câtă fineţe, câtă delicateţe, cum spunea părintele Stăniloae, există în sfinţi, în oamenii care, prin post şi rugăciune, s- au eliberat de violenţă, de porniri pătimaşe, de apucături egoiste şi sau împărtăşit de iubirea milostivă a lui Dumnezeu, Cel milostiv, Care iubeşte pe toţi oamenii şi întreaga lume făcută de El. Văzând lucrarea sfinţilor în viaţa oamenilor, putem spune şi noi împreună cu Psalmistul: „ Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui“ (Psalmul 67, 36). Aceasta înseamnă în primul rând că Dumnezeu - unicul izvor al sfinţeniei - împărtăşeşte sfinţenia Sa oamenilor pe măsură ce aceştia îl caută pe Dumnezeu. Biserica proclamă sfinţenia acolo unde Dumnezeu a binevoit s-o arate. Cartea Apocalipsei ne spune că neamurile îşi vor aduce slava lor în împărăţia lui Dumnezeu (Cf. Apocalipsa 21, 16). Sfinţii fiecărui neam reprezintă mai ales frumuseţea cea nepieritoare a slavei fiecărui neam în faţa lui Dumnezeu. Sfinţii pe care am primit binecuvântarea dumnezeiască de ai canoniza, au fost mai întâi cinstiţi de poporul credincios, iar Biserica, de fapt, confirmă recunoaşterea sfinţeniei, care vine din lucrarea Sfântului Duh în oameni. Biserica constată

şi proclamă sfinţenia acolo unde Dumnezeu a binevoit s-o arate. Această stare de sfinţenia o descoperim şi în viaţa ascultatoarei Agafia, născută în 1819, în satul Păsăţel, în Moldova dintre Bug şi Nistru, în familia lui Ioan şi a Eudochiei Maranciuc, pe care părinţei ei i-a sădit-o în inima şi sufletul ei, când mergeau adesea la locurile sfinte pentru a se ruga, având o evlavie deosebită pentru Lavra Kievo-Pecerska (Lavra Peşterilor din oraşul Kiev).
Într-una din zile Agafia, doar la vârsta de 6 ani, având mare dorinţă de a se închina la moaştele Sfinţilor de la Lavra Kievo-Pecerska, porni de una singură spre Kiev. În drum spre Lavra Pecerska, cade într-o fântână părăsită, rănindu-şi grav maînile şi ambele picioare. În această fântână a stat trei ani, fiind ajutată doar de Dumnezeu şi de sfântul înger păzitor. Însăşi aslultatoarea Agafia mărturisi mai târziu că în timpul cât a stat în fântână la ea veneau doi porumbei care îi aduceau hrană şi o încălzeau. Părinţii, revenind de la Kiev, au constatat cu tristeţe dispariţia fiicei şi au plâns-o ca trecută în lumea celor drepţi. A fost găsită de un păstor de oi pe nume Dimitriu, care se deosebea prin bunătatea sa sufletească. Odată, pe când îşi ducea turma în câmpie şi începu a cânta psalmi, a auzit o melodie îngerească venind din fântână. Astfel a descoperit-o pe Agafia. El a scos-o din fântână şi a dat de veste părinţilor, care au adus-o acasă.
Agafia se bucura de grija şi dragostea apropiaţilor săi. În scurt timp părinţii au observat că Agafia nu era copilul de altădată, vorbăreaţă şi prietenoasă până la întâmplarea cu fântâna. Ea petrecea ore în şir în rugăciune. Acest fel de petrecere a durat câţiva ani. Agafia avea dureri mari, de nesuferit din cauza mâinilor şi picioarelor bolnave, dar fără a se plânge, prin tăcere şi răbdare, îşi ducea crucea sa. Pentru aceasta Dumnezeu a învrednicit-o de darul facerii de minuni.
La patul ei de boală se adunau mulţi nenorociţi, sărmani şi bolnavi. Agafia cu sfatul şi rugăciunile sale uşura suferinţele oamenilor. Casa părintească a Agafiei era de multe ori neîncăpătoare pentru cei care veneau să-şi caute vindecare şi alinare.
Casa părintească a Agafiei era pentru mulţi un loc de mângâiere şi întărire a credinţei şi nădejdii în Dumnezeu. Prin rugăciunile ei, se vindecau cei bolnavi, căci unii şi-au dobândit vederea, alţii auzul, alţii graiul - vindecări care doar prin harul lui Dumnezeu se pot dobândi, cu multă rugăciune.
Vestea despre minunile Agafiei a ajuns şi la Muntele Athos. La patul ei de suferinţă au vizitat-o doi călugări athoniţi. După mai multe discuţii, călugării i-au dăruit Agafiei, ca semn de binecuvântare a Sfântului Munte, o Evanghelie, de care ea nu s-a despărţit niciodată.
Într-o zi, Agafiei i s-a arătat în vis Maica Domnului. Născătoarea de Dumnezeu i-a spus să plece la Cuşelăuca.
La vârsta de 12 ani, Agafia este adusă la mănăstirea Cuşelăuca. Este primită de stareţa Irina. Mănăstirea devine pentru ea adevărata casă, arătată de însăşi Născătoarea de Dumnezeu. Aici s-a dedicat rugăciunii pentru sine şi pentru cei care o vizitau, cerându-i ajutorul.
La mănăstire, ca şi în casa părintească, Agafia era vizitată de foarte mulţi creştini. Ei aduceau multe daruri şi astfel viaţa în mănăstire s-a înviorat, şi din punct de vedere duhovnicesc, dar şi material. S-a mărit numărul vieţuitoarelor, căci tot mai multe tinere, dornice de a se călugări, treceau pragul mănăstirii şi rămâneau aici.
Timp de 42 de ani Fericita Agafia a vieţuit în obştea monahală de la mănăstirea Cuşelăuca. În acest timp ea, gândindu-se mai mult la alţii, decât la sine. Suferinţele celor din jur erau şi ale ei. Îi înţelegea şi le mângâia lacrima, le întărea credinţa şi nădejdea în bunăvoinţa, bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu. Viaţa ei a fost un exemplu de mărturisire şi trăire profundă a Evangheliei lui Hristos. Suferinţa ei a fost o adevărată şcoală sau carte de învăţătură pentru întreaga obşte monahală.

La 9 iunie 1873, ascultatoarea Agafia, ştiind că i-a venit vremea să treacă la cele veşnice, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. După primirea Sfintelor Taine, faţa Fericitei Agafia lumina ca o lumină neobişnuită. Lumina care a cuprins-o arăta sfinţenia ei interioară; era Lumina slavei lui Dumnezeu, care se dă celor desăvârşiţi.
A fost înmormântată, după toată rânduiala şi rămăşiţele ei pământeşti, au fost puse în cimitirul mănăstirii. Apoi fiind deshumate, prin cinstirea acestor sfintelor moaşte se aduce laudă sfinţilor lui Dumnezeu și se dobândeşte ajutorul şi mijlocirea lor. Când cinstim moaştele sfinţilor, noi nu cinstim oase, cum greşit spun cei nepregătiţi, neinformați şi rău intenționați, ci noi ne întâlnim cu sfântul ale cărui moaşte se află în faţa noastră. Când cinstim sfintele icoane, noi nu cinstim lemnul, ci cinstim, persoana care este reprezentată în icoană; de aceea, credincioşii evlavioşi care au simţul prezenţei harului Duhului Sfânt lucrător în sfinți se bucură, iar cei care nu au credinţă şi evlavie se tulbură când se întâlnesc cu icoanele sfinților şi cu moaştele sfinților. Sfinții nu concurează pe Hristos, ci arată că sfinţenia Celui ce este Unul Sfânt se împărtăşeşte oamenilor care cred în El şi îl iubesc pe El. ”.
Şi după trecerea sa din această lume, Fericita Agafia este prezentă în mănăstire şi continuă să facă minuni. S-au păstrat mărturiile oamenilor care s-au vindecat după ce s-au rugat, fie la racla cu sfintele ei moaşte, fie la mormântul ei. Cei care vin şi se roagă la ea, cunosc vindecări minunate, căci, potrivit tradiţiei, ascultătoarea Agafia, înainte de trecerea sa din viaţă a făgăduit că nu va părăsi mănăstirea şi va da ajutor celor care se roagă ei... Apa, uleiul şi ţărâna sunt sfinţeniile prin care au primit uşurare şi vindecare de felurite neputinţe foarte mulți oameni care s-au rugat Fericitei Agafia.

Acum, când fericita maică nu mai este printre pământeni, am reuşit să înţelegem - că ea a fost o mamă duhovnicească plină de har, milă şi bunătate, deşi părea neputincioasă înaintea tuturor, ea se dăruia întru totul anume oamenilor... De aici ne-am convins încă o dată de adevărul simplu şi veşnic: oamenii lui Dumnezeu sunt chemaţi de a fi oameni simpli - cu sufletul şi mâinile curate, care-şi petrec viaţa în muncă, osteneli, suferinţe şi nevoinţe nevinovate, dar şi în virtuţi creştineşti şi numai aşa ajung să fie prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu...
Să o cinstim pe Sfânta Agafia de la mănăstirea Cuşelăuca, dăruită nouă spre întărirea credinţei noastre, spre pilda mărturisirii credinţei ortodoxe şi spre mântuirea neamului nostru, căci un neam e slăvit prin numărul de Sfinţi pe care i-a născut. Fericita Agafia a fost şi este un izvor de lumină în viaţa multor creştini ortodocşi din Republica Moldova, România, Ucraina, Rusia, etc., Să ne rugăm împreună Sfintei Agafia, să ne întărească în credinţă, în speranţă şi în dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri; să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi ca să dăruiască pace şi înţelegere între persoane şi popoare, să înmulţească armonia în familie şi în societate, să dăruiască tuturor sănătate şi bucurie! Iată de ce, în aceste zile de mare binecuvântare şi de multă bucurie, aducem mai întâi mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care El ni le dăruieşte prin sfinţii Lui, cei ce adună persoane şi popoare în iubirea milostivă a Preasfintei Treimi.
Aducem laudă lui Hristos, Cel ce pururea lucrează prin sfinţii Săi, atât în timpul vieţii lor pe pământ, cât şi în viaţa lor din ceruri. De aceea, n-a greşit cel ce a spus: „ Cu adevărat vii între oameni sunt numai sfinţii!“. în ei este, aşadar, prezent şi lucrător Duhul Sfânt, Domnul de-viaţă-facătorul, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea oamenilor.


În mod deosebit mulţumim înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, şi Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova şi Comisiei pentru Canonizarea Sfinţilor. Tuturor le mulţumim din inimă, cu aleasă preţuire şi recunoştinţă, rugând pe Hristos-Domnul să îi binecuvinteze cu multă bucurie, cu pace şi sănătate, fericire şi mult ajutor în toată fapta cea bună.
Să purtăm în suflet binecuvântarea şi bucuria sfinţilor, să le ducem cu noi în familie, în casă şi în societate, spre slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor. Şi astfel, cu un cuget şi cu o inimă, împreună să preamărim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, şi să zicem: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui“(Psalmul 67, 36). Amin!
Cuvioasă Maică Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu