Яндекс.Метрика

miercuri, 19 octombrie 2016

REGULAMENTUL COMISIEI SINODALE PENTRU CANONIZAREA SFINŢILOR BISERICII ORTODOXE DIN MOLDOVA

I.Privire Generală
Comisia Sinodală pentru canonizarea (proslăvirea) sfinţilor Bisericii Ortodoxe din Moldova funcţionează în baza Hotărîrii Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din anul1992, care prevede crearea comisiilor pentru canonizarea sfinţilor în toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Ruse cu scopul colectării şi cercetării materialelor privind canonizarea nevoitorilor credinţei, îndeosebi a mucenicilor şi mărturisitorilor sec. XX, precum şi în baza Hotărîrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 25 mai 2011.

Comisia Sinodală invită profesori ai şcolilor teologice, cercetători, istorici, canonişti, clerici şi mireni ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, spre conlucrare în vederea cercetărilor profesioniste de canonizare. Un rol în procesul de cercetare şi pregătire a dosarelor de canonizare a sfinţilor revine episcopilor eparhioţi şi comisiilor de resort din teritoriu.
În conformitate cu decizia Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 7 iulie 1989, iniţiativa de canonizare trebuie să vină de la episcopii eparhioţi. Mănăstirile, protopopiatelor, preoţii şi laicii care nutresc sentimente de evlavie faţă de un anumit nevoitor trecut la cele veşnice şi au dovada sfinţeniei lui, sîn chemaţi să adreseze cererea cu privire la canonizarea acestuia chiriarhului locului. Episcopul eparhiot emite cererea în comisia eparhială pentru canonizarea sfinţilor pentru colectarea materialelor istorice necesare, a mărturiilor şi sfinţeniilor persoanei propuse spre canonizare. Comisia eparhială de resort întocmeşte dosarul acestuia şi îl înaitează chiriarhului spre aprobare. Urmare studierii dosarului, episcopul eparhiot, în baza unui raport, înaintează dosarul Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit al Chişinăului şi întregii Moldove.
Comisia Sinodală nu este în drept să iniţieze dosare de canonizare a sfinţilor.
În urma studierii minuţioase a dosarelor parvenite din eparhii, Comisia Sinodală trimite aviz pozitiv sau negativ pentru fiecare dosar în parte. Dosarele avizate pozitiv sînt înaintate înalt Prea Sfinţitului Mitropolit al Chişinăului şi întregii Moldove şi Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru decizie finală. Dosarele avizate negativ sînt respinse sau returnate comisiilor eparhiale pentru revizuire.
Comisia Sinodală se va îngriji să întocmească textul aghiografic necesar, modelul de icoană, raportul-sinteză cu motivele şi argumentele care ar putea conduce la luarea unei hotărîri de canonizare, prercum şi proiectul Actului de canonizare.
Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova va împuternici Comisia Sinodală Liturgică să întocmească slujbele religioase cuvenite, cum ar fi troparul, condacul, acatistul, slujba vecerniei şi a utreniei.

II.Metodologia canonizării sfinţilor

În baza recomandărilor Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 26 decembrie 2002 şi prin prezentul Regulament se stabileşte metodologia canonizării sfinţilor, care prevede următoarele:
1.     Orice propunere de canonizare trebuie însuşită de eparhia respectivă şi apoi dată în cercetare, documentare şi examinare minuţioasă comisiei eparhiale de resort, formată din persoane competente, în perspectiva promovării ei.
2.     Este inadmisibil publicarea materialelor neverificate şi neavizate. Numai rezultatele studiilor şi cercetărilor verificate şi aprobate de episcopul eparhiot pot fi publicate în presa eparhială şi în alte reviste bisericeşti.
3.     Este interzisă colectarea semnăturilor pentrucanonizarea unor persoane, acest lucru fiind în dezacord cu tradiţia Bisericii.
4.     Nu este recomandată grăbirea canonizării persoanelor care au puţin timp de la trecerea la cele veşnice. Chiar dacă cinstirea acestora în popor şi dovada sfinţeniei vieţii lor este vădită, iniţierea dosarelor de canonizare poate avea loc numai după 30 ani de la moartea acestora. Abaterea de la această normă presupune un studiu documentar aprofundat şi cuprinzător.
5.     Aflarea (deshumarea) rămăşiţelor pămînteşti (moaştelor) persoanelor necanonizate se face cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit al Chişinăului şi întregii Moldove, la recomandarea Comisiei Sinodale. Episcopul eparhiot va prezenta Comisiei Sinodale cererea pentru deshumare şi respectiv raportul despre rezultatele deshumării.
6.     Este inadmisibil expunerea în biserici spre închinare a moaştelor persoanelor necanonizate, înainte ca să fie luată decizia finală de canonizare a acestora.
7.     În cazul descoperirii miraculoase sau accidentale (săpături, alunecări de teren, etc.) a moaştelor persoanelor necanonizate, episcopul eparhiot raportează Comisiei Sinodale despre cele întîmplate. Urmare vizitei în teritoriu, Comisia Sinodală întocmeşte proces verbal în baza căruia emit aviz, fie pentru expunerea moaştelor în pronaosul bisericii pe perioada derulării dosarului de canonizare, în cazul cînd este constatată minunea, fie pentru reînhumarea osemintelor.
8.     Deshumarea forţată a rămăşiţelor pămînteşti ale persoanelor necanonizate, făcută fără binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit şi în lipsa avizului Comisiei Sinodale se pedepseşte în conformitate cu prevederile canonice cu privire la profanarea mormintelor.
9.     Comisiile eparhiale de resort întocmesc dosarul de canonizare, care cuprinde:
-         biografia amănunţită a persoanei propuse spre canonizare;
-         fotografii, portrete şi alte imagini în care se regăseşte nevoitorul;
-         documente de arhivă care de monstrează sfinţenia vieţii, martiriul sau mărturisirea de credinţă a nevoitorului;
-         mărturiile episcopilor, clericilor şi mirenilor despre viaţa înbunătăţită a nevoitorului, în care să se arate în plinitudine virtuţile acestuia. Cinstirea şi evlavia credincioşilor fiind o componentă importantă în actul de canonizare a sfinţilor;
-         mărturii şi dovezi despre ajutorul acordat de nevoitor, fie în timpul vieţii, fie după moarte;
-         mărturiile persoanelor vindecate prin rugăciunile nevoitorului, precum şi vindecarea dobîndită prin atingerea de moaştele sau mormîntul acestuia şi certificatele medicale care confirmă vindecările miraculoase;
-         descrierea mormîntului nevoitorului şi locul amplasării lui sau lipsa acestuia şi motivele care au dus la dispariţia rămăşiţelor pămînteşti;
-         descrierea moaştelor nevoitorului (în cazul cînd acestea au fost deja deshumate).
10.                        La dosarul noilor mucenici şi mărturisitori se adaugă copiile dosarelor de judecată şi anume: ancheta arestatului, toate procesele verbale, condamnarea, actul care confirmă săvîrşirea condamnării, locul şi circumstanţele morţii acestuia. Dacă mucenicul sau mărturisitorul a fost arestat de mai multe ori se anexează copiile la toate dosarele lui.
III. Condiţiile obligatorii pentru canonizare

Biruinţa asupra răului nu se măsoară cu biruinţa asupra celor materiale, ci prin statornicia în adevăr, căci „cel ce va răbda pînă la urmă, acela se va mîntui” (Marcu 13:13).
Condiţiile obligatorii pentru canonizare sînt:
1.     Credinţa adevărată şi temeinică în Dumnezeu.
2.     Slujirea Bisericii şi propovăduirea Sfintei Evanghelii cu dăruire de sine.
3.     Mărturisirea eroică a credinţei.
4.     Moartea martirică pentru Hristos.
5.     Viaţa cinstită şi curată.
6.     Minuni săvîrşite în timpul vieţii sau după moarte.
7.     Merite însemnate pentru Biserică şi pentru poporul lui Dumnezeu.
8.     Cinstirea poporului


IV. Canonizarea noilor mucenici şi mărturisitori ai sec. XX

Canonizarea noilor mucenici şi mărturisitori se face după modelul proslăvirii sfinţilor mucenici în primele secole ale creştinizmului. La canonizarea persoanelor persecutate şi prigonite pentru credinţă se iau în calcul circumstanţele epocii respective. În fiecare caz concret sînt studiate amănunţit materialele de arhivă şi mărturiile martorilor.
Persoanele care au suferit din cauza persecuţiilor au fost deja reabilitate de către stat. Faptul că autorităţile civile au constatat nevinovăţia lor nu este motiv suficient pentru canonizare. Nu toate persoanele care au fost persecutate de regimul sovietic-ateu s-au comportat la fel. Atitudinea organelor respective a fost foarte dură. Represaţii erau acuzaţi de cele mai grave crime, scopul fiind obţinerea de la cel acuzat recunoaşterea vinovăţiei. Majoritatea clericilor şi creştinilor persecutaţi de regimul sovietic nu şi-au recunoscut „vina” şi nici n-au dat mărturii mincinoase împotriva altora. Totuşi, printre ei s-au regăsit persoane care au cedat presiunilor dînd dovadă de slabă credinţă şi laşitate. Lipsa de credinţă manifestată în asemenea cazuri nu poate fi exemplu pentru alţii. Canonizarea este exemplu de sfinţenie şi curaj a nevoitorului, la care cheamă Biserica pe creştinii săi.
În problema canonizării noilor mucenici şi mărturisitori sunt şi alte aspecte fără de care proslăvirea este imposibilă. Atenţie deosebită trebuie acordată atitudinii persoanei propuse spre canonizare faţă de schizme, mişcări politice, militare şi paramilitare. Se cuvine a cerceta minuţios dacă persoana respectivă a fost sau nu informator secret al organelor de securitate. Clarificarea acestor circumstanţe necesită efortul şi tenacitatea comisiilor eparhiale de resort, care pregătesc dosarele de canonizare, munca cărora trebuie organizată şi controlată nemijlocit de către episcopul eparhiot.


V. Proslăvirea Icoanelor Făcătoare de minuni

Cinstirea sfintelor icoane este fundamentată teologic în secolele VIII-IX şi confirmată de Sinodul VII ecumenic (Niceea, 787). Învăţătura despre sfintele icoane a devenit emblema Ortodoxiei prin proclamarea sa oficială din 11 martie 843. Ca răspuns la evlavia sporită a credincioşilor faţă de o anumită icoană, Dumnezeu revarsă, prin aceasta, harul Său sfinţitor şi tămăduitor în lume. Ca regulă, o astfel de icoană este cinstită de popor ca fiind făcătoare de minuni.
Stabilirea autenticităţii şi veridicităţii minunilor săvîrşite în faţa unei icoane stă în competenţa Comisiei Sinodale pentru canonizarea sfinţilor. Recunoaşterea oficială a statutului de „icoană făcătoare de minuni” se face de către Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Chişinăului şi a întregii Moldove şi Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova, la recomandarea Comisiei Sinodale pentre canonizarea sfinţilor.
Comisia Sinodală va elabora un supliment la prezentul Regulament cu privire la icoanele făcătoare de minuni.



VI. Prevederi finale

Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova, în baza raportului-sinteză al Comisiei Sinodale, emite actul de proclamare a canonizării în limitele Bisericii Ortodoxe din Moldova, fixează data sărbătoririi cu introducerea ei în calendarul bisericesc, aprobă icoana sfîntului, precum şi slujbele religioase în cinstea lui, dispunînd introducerea lor în cărţile de cult.
Urmare canonizării la nivel local, Înalt Preasfinţitul Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove înaintează dosarul de canonizare în Comisia de resort a Patriarhiei Moscovei pentru proslăvirea la nivelul întregii Bisericii.
Proslăvirea sfinţilor este parte integrală şi necesară a vieţii şi slujirii Bisericii în lume, existenţa sfinţilor contemporani fiind dovada credinţei vii şi lucrătoare într-o lume din ce în ce mai apostaziată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu