Яндекс.Метрика

sâmbătă, 24 septembrie 2016

PARTICIPAREA BISERICII LA SLUJBA DE CANONIZARE A FERICITEI AGAFIA DE LA CUȘELĂUCA

    Sâmbătă, 24 septembrie, Sfânta Mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din s. Cușelăuca, r. Șoldănești a găzduit un eveniment istoric pentru Biserica și Patria noastră – slujba de canonizare a Fericitei Agafia (Maranciuc). Numeroși credincioși din toate colțurile țării dar și de peste hotarele ei au poposit la Mănăstirea Cușelăcuca, pentru a înălța rugăciuni și pentre a-i aduce slava cuvenită Fericitei Agafia. 
     Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, căruia i-au coliturghisit ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, ÎPS Alexei, Arhiepiscop de Balta și Ananiev (Ucraina), PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni și PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei. În cadrul serviciului divin a fost săvârșită ultima panihidă pentru Fericita Agafia, după care, în mod solemn a fost dat citirii Tomosul de Canonizare și citită viața pe scurt a Sfintei Fericitei Agafia. Momente unice, de aleasă bucurie duhovnicească au trăit ierarhii, preoții și credincioșii, când a fost intonat pentru prima data Troparul Sfintei, timp în care Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir dimpreună cu soborul de arhierei au dat cinstea cuvenită, închinându-se la racla cu moaștele Sfintei Fericitei Agafia. 
    După Sfânta Liturghie, a fost oficiat un Tedeum de mulţumire pentru binecuvântările revărsate de Dumnezeu asupra Bisericii noastre și a poporului binecredincios, „Este un eveniment foarte important pentru viața noastră spirituală – canonizarea Fericitei Agafia, care de azi devine o mare mijlocitoare între poporul nostru binecredincios și bunul Dumnezeu”, a menționat în rostirea prediactorială Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
     Totodată, Mitropolitul Vladimir a venit și cu un cuvânt de mulțumire pentru toți cei implicați, ani la rând în procesul de cercetare a dosarului de canonizare a ascultătoarei Agafia (Maranciuc), în special Egumenei Vera (Spinei), stareța Mănăstirii Cușelăuca, membrilor comisiei pentru canonizarea Sfinților din Rep. Moldova și președintelui acestei comisii, Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni. La final, Mitropolitul, ierarhii, preoții și credincioșii, împliniți duhovnicește, în liniște și după rânduiala cuvenită s-au închinat moaștelor Sfintei Fericitei Agafia, ce au fost așezate într-o raclă. 
     Biserica Ortodoxă o va pomeni pe Fericita Agafia în data de 9(22) iunie, ziua trecerei sale la cele veșnice.
    
Sfântă Fericită Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!





















































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu